Tip of the day

CUM A SLABIT JURNALISTUL BILL BARNWELL 60 KG IN 2015

Desi atunci cand auzim pe cineva spunand ca slabitul a fost cel mai dificil lucru pe care a trebuit sa il faca vreodata, tindem sa categorisim informatia ca fiind una superficiala sau chiar ignoranta, de cele mai multe ori este adevarat, deloc superficial si nici intr-un caz ignorant. Totusi, acest fel de a privi si judeca o astfel de situatie este si motivul pentru care mult prea multi oameni se rusineaza de faptul ca trebuie sa slabeasca si, mai rau, ca le este chiar greu sa o faca.

Nu, partea dificila nu este renuntarea la anumite alimente. Daca ar fi fost vorba doar de dieta, am fi vazut mult mai multe patratele in jurul nostru. Slabitul si mentinerea sunt acte atat fizice, cat si psihologice. Atunci cand reusesti sa slabesti, in sfarsit si, mai ales, sa mentii greutatea mult dorita, ajungi sa realizezi ca ai aflat multe lucruri despre tine. E nevoie de introspectie si, mai ales, dezvoltarea auto-respectului, chiar a iubirii de sine, pentru a putea realiza si permite trecerea de la Eu-ul gras, poate bolnav la cel slab/sanatos. Auto-respectul si iubirea de sine sunt niste valori de care ai putea beneficia si in alte aspecte ale vietii, nu-i asa?1-2gKiKCjX_7hSzXjm-_A9Vw

Jurnalistul Bill Barnwell de la ESPN USA a reusit sa faca aceasta schimbare dupa o decada chinuitoare, pe care o resimte acum ca pe o ceata coborata asupra anilor ce ar fi trebuit sa fie cei mai frumosi din viata lui. Cu speranta ca povestea lui ar putea ajuta alti oameni aflati in astfel de situatie, a scris acest eseu dureros si frumos prin sinceritatea lui. Citeste acest eseu si ai putea gasi extra-imboldul de care ai nevoie pentru a face schimbari mari in acest an.

Cea mai eficienta modalitate de a slabi 60kg este sa castigi 80

Nu mi-a pasat de greutatea corpului meu si nici de consecintele felului in care ma hraneam ani la rand cand, intr-o dupa-amiaza racoroasa din San Francisco, m-am trezit pe Market Street, pe bicicleta, indreptandu-ma spre Embarcadero. A trebuit sa ma opresc la semafor. Un cersetor foarte slab si vizibil chinuit s-a indreptat spre mine. Imi estima ”valoarea”, in timp ce eu faceam tot posibilul sa evit intalnirea privirilor. Urma sa ii spun ca nu pot sa-i dau niciun ban, ceea ce era adevarat din doua motive: job-ul meu din acel moment nu-mi oferea destui bani nici ca sa pot plati chiria pentru apartamentul in care locuiam, dar si pentru ca nu puteam mentine un echilibru atat de eficient pe biclicleta, incat sa pot scoate banii din buzunar fara a cadea. Inainte sa apuc sa-i spun, cersetorul a chicotit, dupa care a zambit larg si mi-a spus: ”Bravo, grasule! Continua sa mergi pe bicicleta!”, dupa care s-a indepartat, iar eu imi doream sa-i fi dat toti banii pe care ii aveam, numai sa nu-mi fi spus niciodata acele cuvinte.

Cele relatate mai sus se intamplau in 2008, moment in care aveam DOAR 120kg.

In ianuarie 2015 am dat peste un cantar intr-o camera de hotel si, desi speram din suflet sa nu functioneze, am urcat pe el. Cantarul imi arata 152kg. Am jurat ca voi face ceva sa repar acel numar. Nu a fost prima data cand mi-am promis asa ceva. Pentru motive necunoscute mie chiar si acum, de data aceasta am putut sa ma tin de cuvant. Cu 364 de zile mai tarziu, in ajunul noului an 2016, am urcat pe un cantar, iar acesta mi-a aratat un numar mult mai fericit: 93,4kg.

Am slabit peste 58 de kg anul trecut- fapt de care ma mandresc. Totusi, nu sunt deloc bucuros ca a trebuit sa o fac.

Incercand sa las in urma aceasta dureroasa parte a trecutului meu, dar si cu speranta ca voi putea ajuta si alti oameni aflati in situatia mea- oameni care au intrat in noul an avand nevoia disperata de a slabi, dar indoindu-se ca ar putea-o face, tinand cont de toate esecurile din trecut, scriu acum acest eseu. Nu am, in niciun caz, vreo certificare pentru a da sfaturi profesioniste in domeniu si nici nu consider ca alti oameni, oricat de multe kilograme ar avea in plus, ar trebui sa isi impuna schimbarea, mai ales atat timp cat se simt bine in corpul lor. Pentru cei care vor sa-si schimbe radical viata in 2016, sau cei care sunt chinuiti de o imagine nedorita a corpului lor, voi povesti cum am reusit sa ies din mlastina deprimarii fizice si psihice, in ultimele 12 luni. Cel putin, sunt in stare sa scriu un articol pe care mi-as fi dorit sa-l fi citit acum un an.

Rau

Voi incepe prin a povesti cum am ajuns sa cantaresc 152kg. Am fost un copil gras, iar in momentul in care am intrat in primul an de liceu, aveam deja 109kg. La o inaltime de 1,80, aceasta greutate nu ma prindea foarte frumos. Dorindu-mi sa arat mai bine in momentul in care voi intra la facultate, am slabit cate 16kg in fiecare dintre urmatoarele 2 veri si, eventual, am ajuns la Universitate, in toamna anului 2001, la o greutate de 77kg, identificandu-ma cantitativ cu un adult sanatos. In urmatorii 3 ani, am fluctuat intre 72 si 82kg. Nu eram satisfacut niciodata de cum aratam sau de cum ma simteam, dar stiam cu siguranta ca m-as fi simtit si mai rau daca as fi avut o greutate mai mare.

dependenta de mancare

La sfarsitul anului 2004 am ”retrogradat” din cauza depresiei, acea disperare paralizanta pe care nu ti-o poti inchipui si nici macar intelege decat daca ai trecut si tu prin asa ceva. Incercam sa ma ridic din pat dimineata, dar simteam atata neliniste incat imi palpita puternic inima. Cand reuseam sa ies, totusi, din camera, simteam o anxietate inexplicabila doar mergand pe drumurile principale ale campusului, simtindu-ma extenuat in scurt timp, fara nicio cauza aparenta.

Mi-a fost oferit un internship, dar adormeam regulat in timpul sedintelor. In timpul saptamanii, asteptam week-end-urile, ca sa pot scapa de senzatia ca ii dezamagesc constant pe oamenii cu care lucrez. In week-end, asteptam sa inceapa o noua saptamana de munca, pentru ca nu puteam face fata libertatii timpului liber. Simteam nevoia de a avea un program structurat.

Eventual, simptomele emotionale si fizice carora trebuia sa le fac fata au inceput sa dispara si au devenit controlabile in mod functional. Am fost norocos sa mi se fi oferit ajutorul unui psiholog extraordinar in cadrul Universitatii. Chiar si astazi, nivelul ei de compasiune si capacitatea de a-mi provoca si imbunatati cunoasterea de sine imi stabileste nivelul spre care tind empatic si pot spune sincer ca o admir.

In procesul luptei cu depresia, insa, am dezvoltat un mecanism de adaptare, care urma sa-mi creeze la fel de multe probleme pe viitor. Undeva pe acel drum am devenit dependent de mancare.

Au trecut ani intregi pana sa realizez ca aveam, de fapt, o problema. Asociam cuvantul ”dependenta” cu dependenta de alcool si droguri, vicii pe care nu le aveam, din fericire. Ideea de a fi dependent de mancare este vazuta mai degraba ca si o gluma: toata lumea are un prieten cu un metabolism atat de eficient incat mananca orice non-stop, iar acel prieten glumeste razand in hohote despre dependenta sa de mancare. Cazul meu este, evident, cu totul altceva. In momentele in care eram destul de lucid incat sa-mi dau seama ca problema mea e reala, completam acest chestionar de pe site-ul organizatiei Overeatears Anonymous (Mancaciosii Anonimi) si ma identificam cu prea multe dintre raspunsurile date acolo. Stiam ca am o problema, dar amanam rezolvarea ei pe seama unui viitor ”apropiat”.

Mai rau

Mancatul meu compulsiv nu avea aproape nicio treaba cu foamea adevarata si, mai rau, nu era ceva care sa-mi ofere placere, nici macar de moment. Se simtea mai degraba ca o goana continua dupa o senzatie vaga de confort sau satisfactie- senzatii pe care nu le simteam aproape niciodata. Se simtea si ca o frica de a pierde ceva, dar era frica de a nu ajunge sa mananc. Frica aceasta era constanta. Nu ma puteam hotari intre 2 fast-food-uri, pentru a-mi achizitioana urmatoarea masa si, in loc sa aleg, treceam prin drive-in-urile amandurora, ascuzand ambalajele fast-food-ului la care am fost deja de ochii celui care ma servea, de parca a fi prins comitand un act atat de rusinos pentru mine era mai grav decat a-l indeplini. Ideea ca as putea astepta pana maine sa mananc si de la celalt fast-food era complet nerealista pentru mine: absolut, in mod compulsiv, trebuia sa mananc acel sandwich de la Wendy’s, chiar atunci. Actul constient de a face comanda de mancare era mai important pentru mine decat mancatul in sine.

De cele mai multe ori faceam comanda ca sa-mi vina mancarea acasa: cantitati inimaginabile de mancare. Majoritatea celor ce au pofta de pizza, sunt satisfacuti dupa ce mananca o felie. Eu intram pe site-ul celor de la Domino’s si imi comandam o pizza medie intreaga. Cu cat ma ingrasam mai mult, cu atat devenea mai mare pizza, iar cand au fost epuizate marimile, am inceput sa comand extra- aripioare picante, cartofi prajiti etc. Chiar si acum imi numesc echipa-fantezie de fotbal dupa unul dintre fast-food-urile mele preferate. Am facut comanda de la ei atat de des, incat ma cunosteau toti cei ce livrau comenzile. Mai rau, ajunsesem sa-i cunosc atat de bine, incat sa pot face observatia ca unul dintre ei poarta intotdeauna un hanorac cu formatia Queens of the Stone Age (hanorac chiar cool, de altfel).

Viata mea se adaptase programului de mancare. Fiind jurnalist de fotbal, imi petreceam toata ziua si toata noaptea de duminica in fata televizorului, comandandu-mi de cateva ori mancare de la companiile care faceau delivery. Aceste comenzi erau justificate in mintea mea prin faptul ca lucram si nu aveam timp sa gatesc sanatos. Stateam treaz peste noapte, pana la 5 A.M., ca sa pot termina articolul pentru editia de dimineata pentru Gratland, dupa care ma trezeam la 9 A.M. ca sa realizez podcast-ul pentru site. Extenuat de lipsa de somn, ma tratam cu o masa delivery la pranz si inca una seara, cand urma sa privesc un alt meci. Urma meciul de marti (multumesc NFL!), iesirile cu prietenii si tot asa. Viata mea era un continuu cerc vicios, iar alegerile mele alimentare erau complet justificate (cel putin in mintea mea). Astfel, eram convins in continuare ca eram ok si era la fel de ok sa aman inceperea unui stil de viata mai sanatos pe termen nedefinit.

Desigur, aceleasi compromisuri ciudate pe care le-am facut cu mine insumi, s-au extins si spre ideea de a face sport. Imi faceam abonamente la sali de sport, iar urmatorii pasi erau sa treaca luni intregi fara a-mi aminti macar de faptul ca ar cam trebui sa merg la sala. Chiar si atunci cand imi aminteam, gaseam scuze plauzibile pentru a nu o comite nici de data asta. Partial, era vorba de lene. In mare parte, era, insa, constientizarea faptului ca am mers atat de departe fizic, incat era nevoie de munca grea si asidua pentru a putea repara ce a fost stricat. Era mai usor sa renunt si sa pretind ca se va intampla, dar nu de data aceasta.

Cel mai rau

Imi dadeam seama ca propriul meu comportament este tampit si-mi facea mult rau, realizam chiar si faptul ca o parte din mine chiar voia sa se schimbe,  dar nu faceam nimic pentru a indrepta situatia. Stiu ca aceasta propozitie pare deraiata din realitate, dar este adevarul pe care mi-l implementasera anii de comportament autodistructiv. Chiar daca aveam si incercari de a ”repara” situatia, desi incepeam ziua ”bine”, mancand ceva sanatos, mancam ceva ”gresit” la pranz, urmand a declara ziua ca si ”ratata” si atunci cina era si mai nesanatoasa. Noaptea, inainte sa adorm, imi promiteam ca maine va fi mai bine. Inevitabil, ”maine” se intampla acelasi lucru, zi dupa zi, dupa zi. Desi cumparam doar alimente sanatoase din supermarket, iar in casa nu aveam decat mancare ”conforma”, clacam si comandam fast-food.

Imi setam o data arbitrara in viitor si-mi spuneam ca as putea sa mananc orice vreau eu pana in acea zi, dupa care voi fi in stare sa pot tine un regim. Dar existau intotdeauna motive ca dieta sa se opreasca inainte de a fi inceput.

Si uite asa, m-am tot ingrasat. Obezitatea morbida te face sa scazi in ochii celor cu care lucrezi, ai prietenilor, chiar si in proprii ochi. Cu cat acumulezi mai multe kg, cu atat scazi mai mult. Desi nu pare a fi mare lucru, nu pot sa pretind ca nu a durut. Chiar si prietenii carora le facea placere compania mea atunci cand eram mai slab, au inceput sa se indeparteze tot mai mult. Constient ca eram din ce in ce mai putin placut de cei din jurul meu, nu mai cautam sa cunosc oameni noi. Incepusem sa ma izolez din ce in ce mai mult, ceea ce ma facea si mai constient si intristat de cat de teribil este sa fii gras.

Nu-mi mai pasa de cum arat. Nu ma radeam cu saptamanile. La un moment dat, dupa ce-am dat jos barba care parea sa fi devenit a doua natura pentru fata mea, portarul de la blocul in care locuiam a comentat ca arat mult mai tanar fara barba. Inainte sa apuc sa ma bucur de aceasta remarca fericita, portarul a adaugat: ”Te face sa arati de parca ai avea mai putin de 30 de ani”. Aveam 27.

Pot spune ca mi-am petrecut anii aceia intr-un fel de ceata. Imi placea sa visez ca eram mai tanar, mai slab, mai fericit, mai multumit de viata mea. Dupa care ma trezeam. Scriitorul din mine isi tot dorea sa ajunga la acel moment care separa trecutul de viitor, momentul care m-ar fi facut sa ies din acea ceata si sa vad clar ce am de facut. Incercam sa transform evenimente ce se petreceau in viata mea intr-un fel de ”moment O”. Dar nu a functionat nici asa.

Mai bine

Tot ce am descris mai sus a devenit, eventual, normalul meu. In loc sa mai simt ca adevaratul Eu a fost cel care a fost in stare sa slabeasca inainte sa intre la facultate, simteam ca tot ce sunt acum este acea greutate, acele kg pe care continuam sa le acumulez.

Ajunsesem sa cred ca nu voi mai putea niciodata sa recreez acel Eu care avea vointa si care reusise sa realizeze ce si-a propus. Pierdusem orice speranta ca lucrurile s-ar putea imbunatati. Reusisem sa am o cariera frumoasa, chiar si un fel de stabilitate emotionala, dar nu mai eram in stare sa cred ca exista vreo posibilitate sa imbunatatesc vreodata felul in care arat.

Schimbarea a venit pe neasteptate: am reusit sa renunt la o relatie toxica si-mi era frica de faptul ca va trebui sa ma multumesc cu astfel de relatii in viitor, pentru ca nu as merita ceva mai bun de atat. Nici macar nu era prima data cand am trecut prin asa ceva, dar de data aceasta mi-am dat seama ca daca voi continua sa fac ce am facut pana acum, viitorul meu nu poate fi unul fericit.

Am fost in stare sa incep prin a avea week-end productiv. Am reusit sa merg la sala 2 zile consecutive, desi la sfarsitul unor antrenamente usurele nu mai puteam sa respir. Am fost in stare sa urmaresc meciurile si sa scriu despre ele, in timp ce creierul meu imi amintea non-stop despre nevoia de a manca ceva ”bun”.  Am avut si momente cand aproape cedam, deschideam site-urile celor ce faceau delivery si citeam meniurile, dupa care reuseam cumva sa le inchid. M-am trezit luni dimineata dupa ce am avut acest week-end cu realizarea acestor 2 zile sanatoase consecutive si, pentru moment, mi-a parut ca sunt in stare sa imi schimb viata.

Chiar si cu acest mic succes in fata, am inceput repede sa ma indoiesc de capacitatea mea de a-mi imbunatati stilul de viata. Totusi- surprinzandu-ma pe mine mai mult decat pe oricine altcineva- am reusit sa merg inainte. Acel week-end a devenit o saptamana. Apoi doua. Cand ajunsesem la o luna, imi parea ireal. Slabisem 9kg si prietenii mei incepusera sa observe. Abia atunci creierul meu a inceput sa creada cu adevarat ca pot face asta, ca nu pot renunta la acel progres mic pe care-l facusem. Astazi, s-a implinit un an si inca se poate.

sport

 

 

Acum cand ma gandesc la schimbarile pe care le-am facut in viata mea pentru a putea slabi, actiunile fizice in sine par mult mai putin importante decat s-ar putea crede. Stiam ca un barbat sanatos ar trebui sa manance in jur de 2000 kcal pe zi, astfel mi-am propus sa mananc intre 1800 si 2400kcal. Am inceput sa merg la sala de 6 ori pe saptamana, folosind, aproape exclusiv, bicicleta eliptica, pentru ca eram sigur ca articulatiile mele nu ar fi rezistat unui efort mai intens de atat.

Desi ulterior m-am adaptat si am invatat mai multe, creandu-mi un plan de joc mai evaluat, aceste 2 principii descrise mai sus au fost miezul tuturor schimbarilor facute de mine in decursul acestui an. Pentru mine, era mai important sa continui sa fac aceste lucruri in fiecare zi, decat sa ma ingrijorez de macronutrienti sau antrenamente pe intervale.

Cum?

Alte aspecte ale reconstructiei mele imi par mult mai insemnate si demne de mentionat aici. Voi incepe punand accent pe un fapt notabil, pe care imi doresc sa-l fi cunoscut demult: este important sa creezi un plan care sa ti se adapteze tie si nevoilor tale, in locul unuia copiat de la altcineva. Poti sa citesti un milion de povestiri despre cum au slabit altii sau ce-au facut ca sa-si poata imbunatati imaginea de sine, dar in afara situatiei in care ceea ce au facut ei este adaptabil persoanei tale si stilului tau de viata, povestile lor nu te vor ajuta.

Exista un articol pe care l-am citit si recitit in decursul acestui an, mai ales la inceput. Este scris de scriitorul Aaron Gleeman, un articol despre cum a slabit 70kg intr-un an. Ti-l recomand.  Cand eram in perioada cititului oricarui articol despre cum sa slabesti un numar mare de kg intr-un an, deveneam din ce in ce mai confuz, tinand cont ca exista atat de multe informatii contradictorii pe internet. Ceea ce m-a atras cel mai mult la articolul lui Aaron a fost ca era simplu: arde mai multe kcalorii decat are nevoie corpul tau pentru a-si mentine greutatea actuala, si vei obtine rezultate.

Povestea lui Aaron m-a atras si din cauza ca e si el, ca si mine, scriitor sportiv. Dar, desi ceea ce scria el era convingator si a dat rezultate, mi-am dat seama ca modelul lui nu ar fi functionat pentru mine, daca urma sa-l aplic 100%. Mai ales unul dintre principiile lui (pentru simplificare, sa mananci aceleasi mese in fiecare zi) nu ar fi fost aplicabil pentru mine. Astfel, am preferat sa fac schimbari modului in care mancam deja: am renuntat la deserturi, la alcool (din fericire, nu eram nici inainte mare fan alcool, dar am renuntat si la berile ocazionale, astfel, in 2015, nu am baut deloc alcool). Iubesc aripioarele picante mai mult decat ii iubesc pe majoritatea membrilor familiei mele, dar am renuntat la ele in favoarea pieptului de pui la gratar (cu o singura exceptie, cand nu am putut trece pe langa un restaurant din Tokyo, cred si acum ca am fost hipnotizat).

1-QGLpzAtCep__fEaS45RFag

In acest proces, am inceput sa-mi reprogramez creierul, reinvatand gustul mancarurilor si cat de multa savoare pot sa ofere. Acele aripioare picante din Tokyo au fost placere pura. Am renuntat la a mai comanda mancarea prin serviciile de delivery, dar atunci cand imi doream pizza, mergeam pana la unul dintre restaurantele mele preferate pentru a savura o felie de pizza asa cum nu cred ca ar fi fostposibil, in perioada cand mancam orice. Apoi, in loc sa ma panichez si sa declar ziua ”ratata”, innecandu-mi amarul in toate mancarurile nesanatoase care mi-ar fi iesit in cale, pur si simplu modificam restul meselor, astfel incat acea felie de pizza sa nu devina un ”pacat” in marea schema a lucrurilor.

M-a ajutat foarte mult si insemnarea tuturor actiunilor mele din aceasta directie intr-un jurnal alimentar, poate si pentru ca sunt un fetishist atunci cand e vorba de cuvantul scris. Nu sunt sigur daca tot ce am descris mai sus ar fi functionat daca nu as fi inceput sa notez totul cu reliogizitate. Nu este foarte usor la inceput si poate parea ca o pierdere de vreme, dar, pe termen lung, ajunge sa fie o sursa constanta de motivatie. Este imposibil sa ascunzi greselile atunci cand le inscrii la carnetel de fiecare data si au fost numeroase ocazii in care am renuntat la un comportament nesanatos pentru ca stiam deja cum m-ar fi facut sa ma simt dupa. La fel, ma simteam foarte bine atunci cand ajungeam acasa de la sala de sport si bifam antrenamentul efectuat.

Dupa cateva luni, cand am realizat deja ca intr-adevar incepusem sa ma schimb si nu era doar o faza trecatoare, am inceput sa fiu mai atent la urmatorii pasi. Mi-am calculat rata metabolica si am inceput sa folosesc un calculator de calorii. Putine creatii ale omului pot fi numite la fel de utile, cat si triste, ca si acestea. Ma cantaream mult mai des la inceput, cautand aprobarea pe care mi-o dadea scaderea in greutate vizibila pe cantar, dupa care am inceput sa ma cantaresc din ce in ce mai rar. Pot spune acum ca dispun de destule informatii incat sa pot continua si avea incredere in acest proces.

Avand aceste informatii valoroase disponibile, am fost in stare sa-mi setez scopuri atat pe termen lung, cat si pe termen scurt. Scopuri pe care le setam total gresit in trecut, dorindu-mi sa slabesc mult prea multe kg intr-un termen mult prea scurt, ceea ce ma seta din start spre un nou rateu. Calculatorul de kcalorii vs timp necesar slabirii m-a ajutat sa-mi setez noi praguri- cu cat slabesti mai mult, cu atat trebuie sa mananci mai putine calorii sau sa bifezi mai multa activitate fizica, pentru a putea recrea deficitul caloric.

Unele dintre scopurile mele puteau fi considerate absolut jenante. Nu stiu foarte multi oameni care s-ar bucura in momentul in care ajung sa cantareasca DOAR 136kg (300 pounds), dar acesta a fost primul scop pe care mi-l setasem. Eram in Hong Kong in acel moment si gasisem un cantar care arata kg, nu pounds. Am facut conversia iar si iar pe google, nevenindu-mi sa cred si in acelasi timp surescitat de faptul ca ajunsesem, in sfarsit, la greutatea dorita (ca prim prag).

Alt moment fericit pentru mine a fost atunci cand am probat un pulover de marimea M intr-un magazin si-mi venea bine. Nu mai purtasem haine de marimea M de cand aveam cea mai mica greutate a mea obtinuta vreodata, inainte sa intru la facultate- purtam XXXL inainte sa incep procesul de slabire. Am inceput sa rad incontrolabil in cabina de proba, fapt incredibil de confuzant pentru micuta femeie angajata a acelui magazin, care astepta de cealalta parte a usii.

Dar cea mai insemnata lectie pe care am invatat-o in acest an a fost cat este de important sa te poti ierta. Atunci cand eram prins in spirala mancatului haotic si a lipsei de activitate fizica, imi devenise foarte usor sa ma invinovatesc pentru absolut orice si sa pierd orice urma de speranta. Este si mai greu sa scapi din acea spirala daca, in momentele de luciditate si motivatie de a schimba tot, crezi ca, pentru a reusi, trebuie sa faci totul perfect, altfel nu ai nicio sansa. Cand faceam o inevitabila prima greseala, oricat de micuta, simteam ca mi-am ratat misiunea, ceea ce ma facea sa renunt la tot.

Imi pare simplu sa o spun acum, dar, uitandu-ma inapoi, stiu ca nu trebuia sa fi fost astfel! Acum sunt fericit ca nu am asteptat sa implinesc 40 de ani pentru a face schimbarea.

Este usor sa vorbesti despre neajunsurile din sfera in care lucrezi sau neajunsurile din jurul tau, dar este infinit mai dificil sa le analizezi pe cele prezente in viata ta. Da, au existat zile in care am clacat si am mancat ”ca un prost”. Nu am facut antrenamente in fiecare zi in care imi propusesem sa le fac. Dar, aceste lucruri se intampla. Urmatorul pas pentru mine a fost sa ma trezesc in dimineata urmatoare si sa sar din nou pe val.

Chiar si acum, nu pot spune ca sunt complet multumit de propria persoana, pentru ca imi propusesem sa ajung la 90kg pana la sfarsitul anului 2015. Mi-au mai ramas 2,7. Si este ok. Voi ajunge acolo candva in ianuarie si voi fi la fel de fericit. In loc sa ma invinovatesc pentru anii pierduti din viata mea, cred in mine si in capacitatea mea de a face schimbari in viata mea, in general, credinta pe care nu o aveam acum un an, un scurt an.

Viitorul

Chiar si cand voi ajunge intr-un final la greutatea-scop de 72-77kg, acest proces nu se va termina. As vrea sa tranzitionez de la slabire la mentinerea unui stil de viata sanatos, ceea ce va fi si mai dificil. Inca exista problema spinoasa de separare a imaginii de sine si iubirii de sine de felul in care arat sau numarul pe care mi-l arata cantarul. Fac progrese zi de zi. 

bill

In comparatie cu acum un an, sunt intr-un loc mult mai bun. Scriu acest articol in timp ce sunt in avion, pe unul dintre scaunele din mijloc. Acum un an, un drum de cateva ore in avion, pe un scaun din mijloc, ar fi fost un iad pentru mine. Astazi, insa, nu exista straturi de grasime care sa se reverse peste ambele margini ale scaunului. Centura de siguranta- una singura- imi vine bine, ba exista si un pic de spatiu liber intre centura si corpul meu. Voi merge cu metroul de la aeroport pana acasa si voi fi in stare sa ma asez pe unul dintre scaune fara rusine- nu mai ocup 2 locuri. Fericirea in astfel de situatii publice este capacitatea de a ramane anonim. Nu simt nici nevoia compulsiva de a manca ceva nesanatos in aeroport, ca sa ma simt mai bine in timpul zborului. Nici sa ajung acasa si sa comand fast-food prin serviciile de delivery, pentru ca am avut un drum lung si obositor.

Sincer, stiu ca nimic nu va fi niciodata perfect. Si este ok. Corpul meu nu va arata niciodata perfect. Acum, corpul meu arata ca cel al unui batranel plinut care a fost aruncat din greseala intr-o masina criogenica pentru vreo 10 ani si dupa aceea bagat la un cuptor cu microunde pentru a fi uscat bine. Chiar si daca ajung la greutatea la care visez, va continua sa fie o lupta pe viata ca sa-mi pot mentine greutatea sau sa am un stil de viata sanatos. Asa functioneaza dependentele. Nu mi-am rezolvat toate problemele slabind cele 60kg.

Ceea ce am reusit sa fac este mai degraba sa repar intr-un singur an multe dintre lucrurile pe care le-am gresit in ultimii 10. Simt ca am invatat destul incat sa pot avea speranta ca voi reusi sa continui, fara a recadea in spirala chinuitoare a dependentei. Dupa ani intregi in care simteam ca nu pot sa imi iert trecutul sau sa trec peste el, astazi sunt fericit ca pot privi spre viitor si sa stiu ca am o influenta reala asupra lui.

Sursamedium.com

Traducere si adaptare: Carina Badea

About Carina 95 Articles
Carina Badea - IN CURAND