5 OBICEIURI LA CARE AR TREBUI SA RENUNTI IN ANUL CARE VINE

Ultimele zile din an.

 

Am in fata un carnetel verde, mic. Aici imi notez cele mai importante 3 scopuri pentru fiecare zi. Tot aici urmeaza sa-mi notez scopurile mai mari, cele pentru intregul an viitor. Asa-numitele rezolutii- planuri pentru un Eu mai bun.

Nu e usor sa faci o lista de rezolutii. Scopurile trebuie sa fie mari, incat sa fie motivante. Dar nici atat de mari, incat sa fie nerealizabile.

Ai observat ca listele de rezolutii nu includ niciodata: ”anul acesta voi fi mai lenes”, ”nu voi face sport deloc-deloc”, ”voi manca numai fast-food”? Acestea includ, in schimb, scopuri care te ajuta sa visezi la o viata mai buna. Iar pentru cele cateva zile ramase din anul ce trece si prima luna a noului an, chiar crezi ca vei face sport de 5 ori pe saptamana, vei slabi 8 kg intr-o luna si vei arata ca un supermodel la petrecerea de ziua ta. (Stiu, si eu am crezut.)

 

Atunci de ce dupa luna ianuarie salile se golesc, iar frigiderele se umple cu prajituri?

 

Atunci cand ne promitem lucruri imposibile acestea sunt…hm…cum sa o spun mai dragut? -imposibile.

Ne promitem sa ne abtinem de la lucruri care ne plac. Ne fortam sa facem lucruri pe care le uram. Dar niciuna, nici alta, nu sunt solutia. Pentru ca nu acolo a fost problema de la bun inceput.

Nu mancarea e problema ta, ci ceea ce te impinge sa mananci.

Nu sportul va fi solutia, atat timp cat il percepi ca pe o pedeapsa.

Este impotriva naturii umane sa ne supunem pedepselor pentru mult timp.

 

Astfel, intrebarea e:

Ce ar trebui sa lasam in urma in anul ce-a trecut, pentru a avea un an nou mai bun?

1. Vina

 

Vina este un sentiment negativ deosebit de dureros.

Da, se pot face si schimbari pozitive din cauza faptului ca te simti vinovat dupa ce ai gresit in fata cuiva sau chiar si in fata propriei persoane.

Totusi, de ce este necesar sa lasi in urma vina? Daca starea de bine ar avea un cantar, vina resimtita prea des l-ar da peste cap.

La fel ca si frica, atat timp cat e in cantitati mici, ne ajuta sa ne protejam de factori exteriori care ne-ar putea rani. In cantitati mari, ne blocheaza, in loc sa ne ajute.

Vina resimtita prea des va afecta negresit respectul de sine al unui om.

Cu cat se aduna mai multe astfel de momente, cu atat mai greu vor cadea pe spatele tau. In consecinta, te vei simti mai putin valoros.

Ca si exemplu iti voi da o astfel de situatie: ti-ai propus sa tii dieta. De data aceasta, vei face totul ca la carte. Si o faci. Exact 5 zile. Dupa care vine weekend-ul si te trezesti ”din greseala” cu tot raionul de fast-food la tine in stomac. Cat timp iti ia sa te lasi paralizata de vina? De cate ori trebuie sa se intample ca sa incepi sa crezi ca ”nu ai pic de vointa?”. Cat de motivant e acest sentiment?

Daca iti voi spune ca, intr-o astfel de situatie, greseala cea mai mare nu e faptul ca ai mancat 2000 de kcalorii in 20 de minute, ci faptul ca te-ai simtit vinovata inca in timp ce o faceai?

Sigur, vor exista momente in care vei simti rusine sau vina. Accepta ca se vor intampla. Asuma-ti-le cand se intampla. Invata din ele. Ridica-te. Treci peste.

2. Dezaprobarea

 

Renunta la a te dezaproba pe tine si pe ceilalti in legatura cu alegerile alimentare sau ale stilului de viata. Renunta sa judeci o persoana in functie de cum arata.

Daca nu-i poti ierta altuia cele cateva kilograme in plus, cel mai probabil nu ti le vei putea ierta nici tie. Niciodata nu am criticat mai mult corpurile altor femei decat atunci cand imi uram reflectia din oglinda. Cu cat mi-am iubit mai mult corpul, cu atat am observat mai putin imperfectiunile altora.

Sunt mai multe cai care duc spre starea de bine, iar fiecare are dreptul sa o aleaga pe a lui.

 

3. Comparatia

 

Oricat de bune ar fi rezultatele tale, exista posibilitatea ca cineva sa aiba rezultate mai bune.

Daca nu vezi decat aceasta diferenta, vei fi inconstient de cat de departe ai ajuns chiar tu.

Este foarte usor sa pierdem in comparatie cu ceilalti.  Mai ales pentru ca, in cazul lor, nu vedem ce se intampla in spatele cortinelor. In acelasi timp, suntem mai mult decat constienti de ceea se intampla in spatele cortinelor noastre.

 

4. Cautarea unor solutii rapide

 

De fiecare data cand clipesti, mai apare o dieta-miracol, supliment-minune sau un nou aparat de facut patratele.

Stii de ce continua sa apara? Pentru ca exista oameni care continua sa le cumpare.

Alege sa fii unul dintre cei ce merg pe propria cale si nu cea stabilita de oamenii din marketing din spatele unui nou brand.

 

5. Sa crezi ca un corp sanatos inseamna neaparat un corp slab

 

Desigur, este mai bine sa fii slab si sanatos decat gras si nesanatos.

Dar un corp slab nu inseamna automat si sanatos, la fel cum un corp gras nu inseamna neaparat nesanatos.

Cunosc multe persoane slabe care sunt departe de a fi si sanatoase. La fel cunosc si persoane cu ceva kilograme in plus care fac sport regulat si se hranesc sanatos.

Atat lipsa unui stil de viata echilibrat, cat si ducerea la extreme a unui stil de viata ”curat” sunt comportamente nesanatoase. Ai auzit vreodata de orthorexie?

 

Anul viitor este ocazia ta sa devii mai bun, sa inveti mai multe, sa muncesti mai eficient. Seteaza obiective marete si bucura-te de realizarea lor. Dar nu uita sa setezi si obiective care sa implice relaxarea, destresarea, bucuria de a fi langa cei iubiti. Fericirea incepe cu tine.

La multi ani!

 

About Carina 79 Articles
Carina Badea - Nutritionist. Coach in schimbare de comportament alimentar. Specialist in nutritie sportiva vegetariana si vegana. Consilier NLP.