Te afli in masina vietii tale, chiar la volan. Iti doresti sa apesi pe acceleratie, cand realizezi socat ca masina ta merge pe pilot automat. Si nu esti tu cel care a ales constient sa mearga pe acel drum.
Sunt sigura ca ai inteles ca acel ”pilot automat” este o metafora. O metafora pentru toate acele lucruri pe care le faci, dar si cele pe care nu le faci, pentru a putea ramane in zona ta de comfort. Aparent, mergi inainte. De fapt, nu mergi in directia in care ti-ai fi dorit.
Obiceiurile zilnice sunt baza functionarii acestui pilot automat. Procastinarea. Lucrurile pe care continui sa ti le spui pentru a nu trebui sa faci fata problemelor adevarate din viata ta.
Acum cativa ani (mai putini decat as vrea sa recunosc) modul meu de a functiona era determinat, mai degraba, de obiceiurile create pentru a ma mentine in asa-zisa ”zona sigura” in care, dupa cum spune si denumirea, nu ar fi trebuit sa simt nici durere, nici frustrare, nici deziluzii. Atunci de ce simteam exact aceste lucruri, zi dupa zi, desi ma plasasem comod chiar intre acele limite comfortabile?
Imi creasem o realitate conform careia modul in care traim era acceptabil, atat timp cat continuam sa merg inainte. De exemplu: eram prea grasa, imi doream sa slabesc, tineam dieta dupa dieta, faceam sport. Deci, aparent, faceam CEVA.
De fapt, zona de comfort in care eram prinsa era asteptarea zilei magice in care voi fi destul de ”slaba”, iar toate problemele (altele decat felul in care arat in oglinda) se vor rezolva de la sine.
Nu este deloc comod sa recunosti in fata propriei persoane ca stilul tau de viata nu produce o persoana fericita.
Adevarul tau este altul. Nu trebuie sa te identifici 100% cu ceea ce scriu pentru a intelege ca, intr-un fel sau altul, exista si in viata ta limite pe care ti le autoimpui pentru ca iti este prea frica sa traiesti dincolo de ele. Care sunt adevaratele motive pentru care nu realizezi ce ai fi vrut? Care sunt motivele pentru care incerci sa-i convingi pe ceilalti ca nu realizezi ce ai fi vrut?
In acest TED Talk Donald Hoffman ne vorbeste despre felul in care tindem sa ne alteram realitatile pentru a se conforma imaginii noastre despre lume si viata. Este subtitrat in romana.
Am avut o mica revelatie atunci cand am citit cartea lui Tom Venuto ”Burn the fat, feed the muscle”. Asa cum te-ai astepta, este o carte despre slabire si crestere musculara. Ceea ce o diferentiaza de celalte carti de slabire si fitness (pe care le citisem pana atunci) este ca Tom Venuto adreseaza, in primul rand, starea mentala a persoanei care va incepe o noua dieta. Am scris despre ce am invatat din acea parte a cartii aici si aici. Intre timp am mai citit ”Think and grow rich” de Napoleon Hill, care este, de fapt, la baza partii de motivatie a cartii lui Tom Venuto. Si voi mai mentiona ”The power of habit” de Charles Duhigg. Acestea sunt cartile pe care le pot cataloga acum ca si: lucrul potrivit la momentul potrivit.
Astfel, am aflat ca pot sa imi filtrez constient gandurile. Imi pot controla atitudinea, adica felul de a privi lumea. Pot crea obiceiuri zilnice noi care sa poate duce, in timp, la obtinerea obiectivelor stabilite de mine. Pot evita procastinarea. Este o munca continua pe care sunt dipusa sa o fac. Totusi, nu am intotdeauna starea de spirit necesara. Insa pentru mine cel mai puternic factor de motivatie este intrebarea: ”Ce s-ar intampla daca as renunta?”. Ce s-ar intampla daca as alege sa-mi ascund capul in nisip? Nimic nu ramane niciodata la fel, chiar si inactiunile au consecinte. Asa ca nu renunt. Nu e perfect. Si nici de fiecare data. Dar e ok.
Procastinare- acea lene interioara care te convinge ca lucrurile se pot face si mai tarziu. Mai tarziu devine maine. Maine devine lunea viitoare. Cateodata, procastinarea isi are rostul. Cateodata, ne determina sa ne amanam viata.
Urmareste TED Talk-ul lui Tim Urban pentru o explicatie amuzanta a felului in care functioneaza creierul nostru atunci cand ne convinge ca procastinarea este o idee buna. Din pacate, nu este subtitrat in romana. Din fericire, este amuzant, informativ si motivant.
Si mai e ceva. Noi oamenii cautam comfortul mai mult decat cautam orice altceva. Chiar civilizatia este o consecinta a acestui fapt. Vrem sa ne fie bine. Este normal sa ne dorim sa ne fie bine. De aceea, exista zone de siguranta care ne ajuta sa ne decompresam. Acelea trebuie pastrate (ca si exemplu personal, fiind introvertita, nu pot si nu voi renunta la placerea cufundarii in singuratate, adeseori insotita de o carte buna si pisicuta intinsa lenes langa mine). Comfortul ne poate face si bine, si rau. Singurele persoane care pot decide cu adevarat ce ramane si ce pleaca suntem doar noi.