Unul dintre lucrurile pe care le consider cele mai importante pentru schimbare este capacitatea de a ne pastra promisiunile facute fata de noi insine.

Este un mod prin care putem sa ne restabilim increderea in noi insine si, in acelasi timp, un mod prin care putem sa facem ajustari vietilor noastre acolo unde credem ca este nevoie.

Pentru a ilustra mai bine ideea, voi folosi 2 povesti personale, impreuna cu ceea ce am invatat din acest intreg proces si cum am reusit sa renunt la

mancatul emotional si compulsiv

Sunt vegetariana de 19 ani. Pentru o perioada scurta, am fost pescatariana (am mancat si peste.) La un moment dat, in mine s-a produs un declick si am simtit ca nu mai pot manca nici peste.

In acelasi timp, in spatele mintii mele era o voce care-mi spunea: ‘’Ok, nu vei mai manca peste. Cum facem cusomonul?  Somonul e si el peste. Cum adica, nu vei mai manca somon?’’

In acel moment, daca somonul ar fi fost declarat leguma, as fi fost cea mai fericita persoana din lume. Insa nu s-a produs nicio minune, iar eu eram contrariata intre alegerea de a nu mai manca peste si dorinta de a manca, in continuare, somon.

Atunci mi-a venit o idee ce urma sa schimbe modul in care voi privi restrictiile incepand din acel moment.

Si anume, mi-am promis ca, desi voi renunta la a manca peste in general, voi manca somon ori de cate ori imi va fi foarte pofta. Si cand spun foarte, spun FOARTE pofta. Asta am si facut. De fiecare data cand imi era FOARTE pofta de somon, mancam somon si imi dadeam permisiunea de a nu ma simti vinovata pentru aceasta ‘’abatere’’. La inceput, mancam somon o data, poate chiar de 2 ori pe luna. Dupa un timp, treceau lunile si mie nu-mi statea mintea la somon. In acest moment, nici macar nu-mi mai amintesc ultima data cand am mancat somon, insa stiu cu siguranta ca au trecut multi ani de atunci.

Nici nu mai exista vreo pofta, somonul e pur si simplu un aliment. Un aliment care nu este pentru mine.

In momentul in care ii demonstrezi mintii tale ca se poate avea incredere in promisiunile facute fata de tine insuti, aceasta se elibereaza de povara controlului, si astfel nu te mai gandesti obsesiv tocmai la alimentele pe care ‘’nu ai voie’’ sa le consumi.

Daca iti sugerez sa nu te gandesti la un elefant roz, ce faci?

Dar daca iti sugerez ca ai libertatea sa te gandesti la orice vrei tu?  

Observi cat de mult se elibereaza plaja de ganduri atunci cand nu iti impui o anumita restrictie, ci o transformi in libertatea de a alege?

Aproximativ la un an dupa ce am renuntat la peste, am inceput sa observ cu adevarat efectele promisiunii pe care am facut-o fata de mine si pe care, de data aceasta, am si pastrat-o.

Am inceput sa observ ca gustul acelui peste isi pierdea din puterea asupra mea, ca nu imi mai era pofta la fel de des cum imi era la inceput. In primele luni, desi imi era pofta foarte des, FOARTE pofta mi se facea mai rar. In schimb, cu timpul, chiar si acele ganduri de ‘’ce-ar fi mers niste somon acum’’ sau ‘’ar fi mai usor sa comand o salata cu somon, tinand cont ca nu au nimic vegetarian pe aici’’ au disparut. Ma obisnuiam cu noua realitate si am observat ca imi place sa nu ma simt subjugata acelui gust.

Tot in acel timp, eu inca pastram un obicei, chiar dependenta, care imi fura 90% din viata, si anume mancatul emotional si compulsiv.

Spun ca acel obicei imi fura 90% din viata pentru ca zilele mele erau impartite (orice n-as fi facut in rest) fie intre a ma gandi la cat de pofta imi e de ceva, dar nu pot manca, pentru ca sunt la dieta (atunci eram la dieta 99% din zile), fie ce dieta sa mai tin, cat sport sa fac ca sa slabesc si, atunci cand cedam, sentimentele de vinovatie si rusine care acompaniau reprizele de binge (mancat necontrolat.)

Tot ce faceam in saptamani de diete si sport puteam sa stric in cateva ore cu mancatul emotional si compulsiv. Cateodata, aceste ore deveneau zile. Cu cat restrictionam mai mult, cu atat mai intensa si de lunga durata era repriza de mancat necontrolat ce urma.

Tinand cont de aceasta realitate dureroasa pentru mine, ma intrebam daca ar functiona si aici sa imi promit ca nu voi mai manca junk food in general, insa atunci cand imi va fi FOARTE pofta, sa imi permit sa o fac, fara nicio vina sau rusine.

Raspunsul pe care mi-l dadeam atunci era: nu. Nu credeam ca as fi putut face asta. Imi era frica, credeam ca daca imi voi permite sa mananc ori de cate ori mi-ar fi fost foarte pofta, nu m-as fi oprit niciodata din mancat. Sintagma “Asculta-ti corpul’’ nu insemna nimic pentru mine, in acel moment. Eram sigura ca daca mi-as fi ascultat corpul, as fi intrat intr-o repriza de binge neintrerupta pana la sfarsitul vietii.

In cautare de solutii,  mintea mea creativa s-a gandit la altceva: Ce ar fi daca, atunci cand imi este foarte, FOARTE pofta de ceva, sa-mi promit ca imi voi permite sa mananc acel ceva a doua zi, dimineata sau la pranz, daca imi va fi in continuare pofta?

Logica mea avea la baza faptul ca observasem ca poftele deveneau mai puternice seara si tot atunci aveam cele mai mari sanse sa nu ma pot opri din mancat ore in sir dupa ce ”gustam” din ceva. Iar daca as manca la micul dejun sau la pranz, revenind la mancarea sanatoasa dupa, nu ar fi fost la fel de tragic.

Ei bine, a functionat.

Am facut asta o vreme. Cel mai des mi se facea pofta de prajituri si chipsuri, asa ca mi se intampla sa mananc prajituri la mic dejun sau chipsuri la pranz.

Eliminasem elementele ”vina” si ”rusine” din ecuatie, asa ca puteam sa mananc linistita, stiind ca nu urma sa ma pedepsesc, iar daca imi va fi FOARTE pofta de altceva in viitor, voi manca atunci. Nu mai era nevoie sa imi satisfac toate poftele posibile intr-o singura repriza. Nu mai exista urgenta faptului ca nu as mai avea ‘’voie’’ sa mananc astfel de delicii pentru o perioada foarte lunga de timp.

Asta se intampla cu mai mult de 5 ani in urma. Nu am mai mancat compulsiv de peste 5 ani. Inainte, m-am luptat cu mancatul emotional si compulsiv timp de 7 ani si am tinut toate dietele existente sub soare, in acelasi timp, fiind intr-un continuu ciclu Yo-Yo (cicluri de slabire- reingrasare.)

Problema Yo-Yo a disparut cand am incetat mancatul emotional si compulsiv.

Am incetat sa mananc compulsiv atunci cand am luat etichetele de ‘’interzis’’ si ‘’rusinos’’ de pe mancare.

Si, mai ales, atunci cand mi-am demonstrat mie insami ca pot sa pastrez promisiunile facute fata de mine.

Pana atunci, promisiunile pe care mi le faceam aratau asa: ‘’Gata, de luni ma apuc de slabit.” ”De acum incolo,  nu voi mai manca deloc junk, numai mancare sanatoasa.”,” Voi face sport in fiecare zi.’’

Promisiuni pe care le incalcam fie miercuri, fie vineri, fie duminica.

Cat de multa incredere puteam sa am eu in propriul cuvant in acel moment? Daca nu aveam incredere in propriul cuvant, puteam sa am stima de sine?

Atunci cand am inceput sa pastrez promisiunile facute fata de mine, am inceput sa dobandesc si incredere in mine.

Fara sa-mi dau seama, am intervenit in mod intuitiv in obiceiul de a manca compulsiv si l-am schimbat pentru ca:

1. Am inceput sa observ obiceiul. In momentul in care il observam, puteam pune o pauza intre ceea ce declansa nevoia de a manca (trigger) si mancatul in sine.
2. Am deraiat traiectoria obiceiului.
3. Acolo unde drumul era: moment neplacut (trigger) ➡️ nevoie puternica (compulsie) de a manca ➡️ deschis frigider, deschis dulapuri ➡️ mancat ore in sir. Acum devenise: moment neplacut ➡️ observare pofta puternica si nevoia de a manca ➡️promisiune ca voi manca a doua zi, daca imi va fi la fel de pofta➡️  dupa care faceam orice altceva.
4. De cele mai multe ori, a doua zi nu-mi mai era pofta. De ce? Pentru ca pofta nu fusese despre mancare. Momentul neplacut era cel care cerea mancarea, nu pofta in sine. Si atunci, daca nu incepeam sa mananc, dorind sa innabusesc neplacerea momentului, imi dadeam sansa sa fac altceva in schimb, cum ar fi sa caut metode mai sanatoase de a-mi satisface adevaratele nevoi.
5. Am preluat din puterea obiceului. Inainte, in momentul in care cedam si incepeam sa mananc, simteam ca nu mai am nicio putere asupra mea. Era ca si cum altcineva mergea iar si iar in bucatarie si deschidea usi si sertare, eu nu puteam controla asta. Amanand, am observat ca nevoia (compulsia) vine in valuri, iar valurile de pofta excesiva TREC. Pentru ca stiam ca as putea sa-mi satisfac pofta a doua zi, aveam lejeritatea de a  ‘’pluti’ pe acele valuri, fara a ma inneca in ele.

Procesul pe care l-am descris aici a fost startul unui lung drum de vindecare.

Nu a fost singurul pas pe care l-am facut, insa a fost unul dintre cei mai importanti.

Am putut face asta pentru ca exista in mine o dorinta puternica de a iesi din capcana in care intrasem singurica.

Nu a fost usor, insa a meritat 100%.

Exista multe motive pentru care un om ar putea manca excesiv.

Indiferent de motivul pentru care a inceput, mancatul compulsiv devine rapid un obicei.

Putem rescrie tiparul de mancat compulsiv la nivel de rescriere a obiceiurilor. Putem pune o pauza intre momentul declansator (trigger) si actiunea in sine. Putem observa ce apare la suprafata gandurilor in timpul acelei  pauze. Astfel, vom avea sansa sa intelegem care este nevoia adevarata din spatele acelui obicei. Atunci, putem alege sa satisfacem acea nevoie intr-un mod sanatos. Doar asa recastigam puterea in propriile vieti.

Citeste aici  cum se formeaza un obicei si ce poti face ca sa-l schimbi.

si cum sa nu renunti, atunci cand lucrurile se complica.